25 octombrie 2010

RASARIT DE LUNA

Aseara,eram cu parintii mei pe afara,ei cu treaba lor,eu cu strugurii mei albi,care, trebuie sa recunosc ca atunci cand se  pune frigul sunt deliciosi..mai mult ca oricand :x :..si la un moment dat m-am uitat catre partea in care locuieste bunica mea(spre deal)...si am vazut un lucru extraordinar de frumos...ceva ce niciodata nu am vazut atat de clar si nici atat de aproape...un glob mare mare,galben,luminos,de culoare portocalie-galbui ce rasarea frumos si fara teama de pe deal...era ca un dovleac perfect rotund de Halloween care avea lumanari aprinse in el...
M-a fascinat total si mergeam ca o somnambula drept inainte,spre ea...ziceai ca sunt drogata :)) numai ca nu fumasem nimic,nu bausem nimic,nu trasesem pe nas nimic si nici in vene nu aveam decat sange pur(cu o mica/mare anemie :-j :)) ).Evoluam spre universul care ma cuprinsese si ma vrajise complet,cand m-a strigat mama si m-a intrebat ce fac si daca am bunavointa sa o ajut la ceva.Chiar daca a strigat destul de tare ,eu nu am auzit-o,caci gandul meu era departe,la Luna si mintea(cu auz,vaz si alte simturi) erau tot acolo.Pana cand a venit mama si a pus mana pe mine,m-a tras putin de mana si m-a intrebat unde ma duc,nu am putut sa imi revin...=)) in loc sa o ajut am alergat sa imi iau aparatul de fotografiat.Pacat ca nu am reusit sa o iau atat de bine...deja rasarise complet si se urcase pe cer...era tot mai mica si mai departe de mine si parca fugea de zoom-ul  aparatului meu de fotografiat.Plus de asta,imi tremura mana si stabilizatorul de imagine nu mai functiona cum ar fi trebuit X(dar totusi am reusit sa fac cateva poze,cele mai clare fiind cele pe care le-am pus aici...sunt cam inceata,ma misc cam greu cand sunt fermecata de un anumit lucru si realizez tarziu ca ar fi frumos sa imortalizez momentul...uneori prea tarziu.
Dar macar am ramas cu imaginile din mintea mea,pe care ,din nefericire,nu le pot transpune aici
:(Iar acum ma gandesc cat de frumoase sunt lucrurile marunte,precum un Rasarit de Luna,pe care noi,oamenii, nu il apreciem.De fapt,nici macar nu il bagam in seama,nu il observam sau nu ne intereseaza,desi este un dar de la dumnezeu pentru care ar trebui sa-I multumim ,pentru ca noi chiar daca uitam de El sau uitam sa ii multumim pentru tot ceea ce ne da sa vedem/traim/simtim,El nu ne uita pe noi si ne arata asta clipa de clipa...
Promit sa fiu mai agila data viitoare!Si sa nu mai ratez niciun spectacol pe care mi-l ofera natura...sau Dumnezeu!si inchei cu un "MULTUMESC!" adresat din tot sufletul,cu toata smerenia si credinta mea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu